Budacu de jos

Comuna Budacu de Jos este limitrofă municipiului Bistriţa, fiind situată în partea sud-estică a reşedinţei de judeţ, celelalte unităţi administrativ-teritoriale învecinate fiind comunele: Cetate, Dumitriţa, Şieu, Mărişelu. Situată în in centrul judetului ,in sud est de municipiul Bistrita, comuna Budacu de Jos este o asezare frumoasa, locuita pana in 1944 de catre populatia saseasca, amprenta acestei civilizatii fiind vizibila si astazi.

Localitatea este atestată documentar din anul 1345, dar se poate spune ca aceste locuri frumoase au fost populate inca din vremea daco-romana. Marturie in acest sens stau : Turnul Roman din secolul al II-lea, sit arheologic Monariu, sit arheologic Jelna etc.

Comuna Budacu de Jos are în componenţă cinci sate: Budacu de Jos care este satul de reşedinţă, Buduș, Jelna, Monariu si Simioneşti.

Se învecinează:
la nord şi nord-vest cu oraşul Bistriţa
la sud cu comuna Mărişelu
la est cu comuna Dumitriţa
la sud-est cu comuna Şieu

Budușul,mai demult Budacul Mic (în dialectul săsesc Beodesdref, în germană Budesdorf, Bodesdorf, Klein-Budak, în maghiară Alsóbudak, Kisbudak, Budak) este o localitate care a fost întemeiat în sec. al XIII-lea de coloniștii sași. Este atestat documentar din anul 1345. În anul 1621, sașii s-au strămutat în Budacu de Jos (mai demult „Budacu Săsesc”), iar în Buduș au fost așezați români și maghiari.

Prima atestare documentară a Jelnei, cu numele de Zolosim, datează din 16 iulie 1264. Ca si-n alte localități, perimetrul așezării a fost locuit din timpuri mult mai îndepărtate. Istoria Jelnei a început însă în secolul al XIII-lea, odată cu colonizările germane susținute de regele Geza al II-lea pe Văile Someșului și ale Bistriței. Dezvoltarea localității este legată de comunitatea săsească a regiunii. În dialectul săsesc localitatea este cunoscută sub denumirea de Zanderf, iar în limba maghiară, denumirea este Zsolna. În anul 1453, Jelna intră în posesia lui Iancu de Hunedoara, iar în 1496 meșterul Erasmus din Bistrița primește însărcinarea de a turna clopotul mare al bisericii. La 1497 este atestată prima școală organizată pe lângă biserică. La 1498, moara din localitate este distrusă de inundații. Începând cu anul 1508, satele din district, inclusiv Jelna, se subordonează Consiliului Bistriței. În 1765 se înființează Regimentul valah grăniceresc care cuprindea și 10 familii din Jelna.

Numele localității Monariu, mai demult Monora, Monar (în dialectul săsesc Minoarken, Minuarkn, în germană Minarken, Molnarken, Malomarken, în maghiară Malomárka) apare pentru prima dată într-un document din anul 1246. În 1562 a avut loc un incendiu care a afectat tot satul. În data de 14 iulie 1751, o inundație neașteptată a distrus satul, dată după care așezarea s-a mutat pe un amplasament mai ridicat.

Simionești (în dialectul săsesc Seimesdref, în germană Seimesdorf, Simonsdorf, în maghiară Simontelke) este mentionat prima data la 1215 sub denumirea de Villa Simonis, apoi la 1319 ca Simonteluku.Momentan satul are putini locuitori,majoritatea sasilor parasind tara dupa revolutie. Biserica veche de lemn a fost daruita in 1905 satului Dipsa, in locul ei fiind construita biserica actuala, in mijlocul satului. În timpul în care biserica a fost transportată cu căruţele au fost trase clopotele, iar credincioşii cu lacrimi în ochi au urmărit evenimentul până la ieşirea din sat.