Galatii Bistritei

Comuna Galații Bistriței mai demult Galaţi (în dialectul săsesc Heresdref, Hieresdref, în germană Heeresdorf, Heresdorf, Gallatz/Bistritz, în maghiară Galacfalva) este o comună din judeţul Bistriţa-Năsăud, Transilvania, România, situată pe drumul national DN15A (Reghin – Bistriţa), la 20 km sud de Bistriţa, 30 km de Beclean şi la 35 de km de Reghin, pe râul Dipşa, la poalele Dealului Pădurea Murii (Dealurile Şieului).

Comuna Galaţii Bistriţei se află în zona colinară cu dealuri de înălţimi peste medii ce depăşesc 600 m. Principalele resurse ale comunei sunt legate de pământul fertil prielnic desfăşurării activităţilor pomicole şi păşunat. De asemenea zona se bucură de piatră şi păduri de foioase în special.

Comuna are ca vecini in parte nordica localitatea Saratel,in nord-est comunele Budacu de Jos si Mariselu,in est comuna Sieu,in partea vestica se afla localitatile Matei si Sanmihaiu de Campie iar la sud este orasul Reghin.

Comuna Galatii Bistritei este alcătuită din 5 sate: Galații Bistriței (reședință), Albeștii Bistriței, Dipșa, Herina șiTonciu.

Galaţii Bistriţei, mai demult Galați (în dialectul săsesc Heresdref, Hieresdref, în germană Heeresdorf, Heresdorf, Gallatz/Bistritz, în maghiară Galacfalva este reședința comunei Galații Bistriței, sat atestat documentar prima oară în 1345. Zona se remarca prin pomicultura: meri, pruni, peri.

Albeştii Bistriţei,mai demult Ferihaz, Ferihaza (în germană Weisskirchen, Weißkirch, Weisskirch-Bistritz, în maghiară Kisfehéregyház, Fehéregyház, în traducere „Biserica Albă”) este un sat atestat documentar din 1332, când este menționată în registrul de dijme papale. Numele cu care a fost menționată de-a lungul timpului sunt: Alba Ecclesia și Weisskirch. Satul a fost fondat de către coloniști sași, chemați în țară de către regele Geza al II-lea (1141-1161). Majoritatea populației acestui sat a fost secole întregi de etnie germană (sași transilvăneni). Pe teritoriul localității se află o ocnă de sare părăsită, care datează din secolul al XVIII-lea.

Dipsa, mai demult Dipșe (în dialectul săsesc Dirbach, Dirbâχ, în germană Dürrbach, în maghiară Dipse) , sat ce apartine astazi comunei Galatii Bistritei, este atestat documentar din anul 1332, când apare în registrele de dijme papale. Numele sub care este mentionata este: Gyipse sau Dürrbach, iar din punct de vedere administrativ a apartinut districtului Chirale.

Herina, mai demult Hirina (în maghiară Harina, în dialectul săsesc Minziref, Minzdref, în germană Mönchsdorf, Münzdorf ) este situata intr-o zonă de deal, atestată documentar din 1246. Panorama localității Herina este dominată de dealul „Hagău”, cel mai înalt din zonă, unde au existat exploatari de sare din vremea ocupației romane. De altfel, numele localitatii Herina provine din limba celtă („halina” = „sare”). Herina a apartinut din punct de vedere adminsitrativ de comitatul Dabica, aflindu-se pe pamint nobiliar spre deosebire de satele din jur, care se aflau pe pamant regal care vor forma districtul sasesc al Bistritei.

In 1200 Herina se afla in stapinirea puternicei familii nobiliare Kacsis care a stapinit-o pana in anul 1228 cind contele Simon de Kacsic, este ucis in lupta, iar mosia este atribuita episcopiei catolice din Alba Iulia.

Un document din anul 1246 ne informeaza ca in urma expeditiei tatare din anul 1241 satul a ramas puternic depopulat motiv pentru care regele Bela al IV-lea acorda o serie de inlesniri celor ce accepta sa se stabileasca in localitate. Masurile de incurajare a popularii mosiei sunt intarite de regalitate in anul 1282, semn ca refacerea demografica a localitatii decurgea greu.In urma unor schimburi, in anul 1382 Herina trece in proprietatea regelui. Acesta avea sa o doneze in 1395 unor familii nobiliare. In 1402 satul intra in stapinirea familiei nobiliare Hann de Sintereag, dupa care, in anul 1411, ajunge in proprietatea lui Farkas de Sasarm. In secolele urmatoare familia apare in documente sub numele de Farkas de Herina. Curtea nobiliara se afla in vecinatea bisericii.In anul 1533 un document il aminteste pe Andreas Boyer de Herina drept administrator al curtii nobiliare ridicate aici.

Satul Tonciu este atestat documentar în anul 1587 sub numele Thaczy.Inițial a fost un sat săsesc catolic, dar în perioada reformei protestante sașii au trecut la Luteranism.În 1602 satul este distrus complet de armata lui Gheorghe Basta, fiind nelocuit timp de 2 decenii, după care a fost recolonizat cu maghiari și sași de religie luterană.În 1691 pastorul luteran Halász István ținea împărtășaniile după ritul calvinist. Acesta a fost sancționat de către conducerea Bisericii Luterane Bistrițene, dar nu a răspuns si s-a spânzurat la Herina înainte să fie arestat. În semn de protest susținătorii lui (în principal maghiari) au trecut la Calvinism.După Al Doilea Război Mondial sașii au fost deportați, astfel maghiarii obținând majoritate absolută.